explică-mi
de ce am săpat atâtea hectare
pe arșiță
mâncând toată ziua o mămăligă rece
cu două cepe iuți și-un colț de brânză
cu setea stinsă de-un ulcior pitit
la piciorul unui dafin țanțoș
rătăcit la cap de rând
lângă o covercă de coceni ca o pălărie de chinez
păzită de niște sperietori de ciori
îmbrăcate cu șorțul acela destrămat
de sudoarea frunții prea des ștearsă
de mâinile muncite ale bunicii
și-o pălărie găurită de grindina ucigașă

mă întorceam când să-nsereze
cu fața arsă și mănuși din piele naturală
abia aveam timp să-mi salut păpușile din cârpe
că adormeam pe-un colț de pat cu miros de paie
și visele mi se plimbau pe ochi ca pe un podeț șubred
derulând imagini trăite alături de cei mari
povești auzite la câmp
dormeam iepurește
prin umbrele nopții aveam vedenii
auzeam câinele lătrând
și animalele din staul forfotind
mi se părea că e dimineață
și trebuie să mă trezesc
să pun sapa la spinare

acuma abia am cu ce să-mi hrănesc
umilințele neputințele
nici suflet nu mai am să-ndur
pământul de sub picioare
mi-e rușine să-i spun că nu mă mai are
că nu mai are pe nimeni
să se descurce singur
cum o putea

(13 iunie 2010)