I

Bariera se ridică agale,
căruțe cu păsări, cu fructe, cu mac
intră în orașul mic, salutate
de cocoșul cu trâmbița spartă.

Huruie storuri de case bogate
și mâini dolofane așează-n ferestre
plăpumi azurii peste care
cresc norii pernelor albe.

Frizerii stau în stradă, plictisiți
încă înainte de începerea zilei,
ar spune ceva dar preferă
să privească amorașii de piatră.

Căruțele cântă din osii uscate
și ajung în piața cu bidoane de lapte,
altele caută judecătoria de ocol
unde țăranii coboară
și intră în curte cu biciul în mână.

Lângă monumentul cu vultur
apar funcționarii lins pieptănați,
dispar în misterioasele coridoare
împodobite cu genți și avize.

Soarele îneacă podoaba vitrinelor,
de ani fără număr
ciorchinii roșcovelor atârnă blajin
printre perii și funii de cânepă.

În fânul căruței e așezat un sicriu,
o femeie a cumpărat lumânări pentru nuntă
și strânge în palma crăpată
batista cu bani.

Din ceasul preturii cad smalțuri crăpate.
Aerul e dulce, de candel,
bătrânul fotograf s-a prăbușit pe ziar
și vorbește vorbește în somn.

În cârciumă negustorii încheie contracte,
cineva țipă fantastic, răstoarnă o masă
și sparge sticla cu vin.

Avocații mai aleargă în hainele lor de lustrin
decolorate de soare,

frizerii orbesc în oglinda pătată de muște.

Golite, căruțele pleacă spre câmpuri,
of, orașul mic rămâne în urmă
cu turnul pompierilor în care
nu se zăresc niciodată măruntele focuri
zilnic izbucnite aici.

II

Din norul serii, zmeuriu,
cad porumbei întorși de pe câmp;
umbrele mănâncă repede
afișele cu anunțuri de târg.

Servitoarele târăsc spre casă
copii cu bucle de îngeri.
Viorile subțiri din chioșc
intonează Tango notturno.

Tac valțurile morii țărănești,
lângă fabrica de cărămidă
salariați cu șepci cadrilate
intră în camere mici.

Soția primarului privește
circul ambulant care trece
cu pitici, cu umbrele, cu tobe
și o maimuță închisă în ladă.

Funcționarii cu mustăți de catran
vin în parc să consume
covrigi cu chimen, să asculte
melodiile sublime din chioșc.

Nebunul înconjură fiecare pom,
oprit pe podul de lemn
vede capul Ofeliei plutind
ca nufărul pe apa murdară.

Pudră, țânțari, transpirație,
vârtej de valsuri răcoroase;

directorul băncii spune glume,
râsul său înghite luna
și, obosite, soțiile funcționarilor
scot fluturi din bere.