agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-24 | |
Poezia dragostei
Întâi mi-a apărut în vis - sătucul interzis... Apoi, a fost un început, când în Iran l-am revăzut; și-n Tehran, la „Azadi”, am ascultat –„ Mahtumkuli”. Se transformase, peste noapte visul în realitate. N-a fost decât un început am revenit și-am cunoscut o artă veche minunată în aur și argint lucrată, cu multe pietre prețioase, comori – covoare din mătase. O artă veche de când lumea, transmisă-n timp din tată-n fiu, înfrumusețează stilul și face banii în pustiu. O frescă fină – „Persepolis”, din al istoriei abis - pe-un samovar placat în aur e pentru mine un tezaur; servesc ceaiul matinal, pe un covor oriental. Savurez vre-o trei smochine, gându-mi fuge iar la tine... beau și o cafea turcească mintea să îmi limpezească, și citesc pe îndelete la www.Poezii.biz versurile ce le-ați scris. Motanu-mi toarce-alăturea... cât fumez o narghilea, tutun cu arome fine, pregătit doar pentru mine... Ce galbenă era hârtia când am citit eu poezia și n-am știut a cui era... Acum știu, era a ta. ... poezia pe papirus în farsi caligrafiată, scrisă de Mahtumkuli, pentru iubita lui Mengli, sub pseudonim Fraghi, chiar și-n română tradusă era-n vitrine expusă... Și nici nu a trecut un an ajuns-am în Turkmenistan; la Așhabat de bună seamă unde doru-acum mă cheamă. Ș-aici poetu-i disputat că granițe n-au existat... Nomad a fost poetul care n-avea în traistă nici mâncare; cu ce să-și cumpere iubita spre care-l atrăgea ispita? A fost un doct, la vremea lui moștenitor al tatălui ce-n stihuri i-a transmis povață s-asculte rațiunea-n viață. În multe limbi a fost tradus Poetu-avea multe de spus... De-aceea chiar și la turkmeni a fost tradus de Porojeni – cu multa trudă și migală într-o română literară. L-au prezentat în zi de gală la monument - de bună seamă. Și oare cine poate ști, a fost prezent Mahtumkuli? Idilă Privirea ta mă țintuia avidă-n așteptare, am tresărit și am răspuns la marea ta ardoare. Iubito, încet ai murmurat, ești marea provocare... Un câmp magnetic ne unea în al iubirii vals și-n clipa care a urmat m-ai invitat la dans; treceam în urmatorul an, mai era doar un pas. Sfioasă, lent m-am ridicat, cu-n zambet m-ai îmbrățișat. O vrajă veche de când lumea ne cuprindea feeric și ochii tăi mă adorau sclipind în întuneric. Frumoși și fericiți eram, cu patimă ne sărutam. O aventură amoroasă ce ne-a unit pentru vecie sădindu-ne în suflet dorul de dragoste și poezie. Așteptare Aștept să vină clipa, din nou să ne iubim. Mi-e tare dor de tine, ești cerul meu senin! Va fi o sărbătoare, din ochi ne vom sorbi, dorința pătimașă-n cascade-om retrăi. Sunt oaza-ți însorită, sunt ultimul popas, din crâmpeiul vieții ce ne-a mai rămas. Vocea-ți fremătândă – o șoaptă de iubire, ce-mi mângâie auzul, talaz de fericire. Sărutul din preludiu, tandru, și pătimaș… îmi pârjolește trupul fără să-mi dea răgaz. Mă simt ca și o coardă vibrândă sub arcuș, și intru-n rezonanță când Luna a apus. O liniște profundă s-așterne-n patul moale. Tu mă ții strâns în brațe și Soarele răsare. Când buzele-ți șoptesc “doar pe tine te doresc!” , mă simt ca o prințesă iubită, adorată... Și aș vrea sa fim iar tineri, să retrăim viața și să ne trezească cocoșul dimineața. Când te privesc Cuprins de pasiune, m-atragi ușor spre tine privirea-ți strălucește, Eu mă topesc de dor. Ne celebrăm iubirea cu dragoste profundă, trăind a vieții clipă, pe Altarul lui Amor. Când te privesc, iubite, mă văd ca-ntr-o oglindă, cu sângele în clocot și dragoste-n priviri. Aceeași patimă ne dogorește-n inimi, trăim momentul, clipa și apoi, murim... Renaștem din cenușă, nu știm a câta oară, și retrăim mirajul la fel ca la-nceput. Fericiți suntem, în fine, că vrut a noastră soartă să ne dea cadou iubirea, și să nu ne mai despartă. Clipe de viață Divină-i cărarea ce duce în pădure, Și este străjuită de rugii vezi de mure. Un pâlc de violete Și două, trei brândușe. Cu albe floricele Gătiți-s corcodușii. Cuprinși de încântare Urcăm vioi cărarea, Un verde crud mijește, Senină este zarea. Mă strângi ușor de mijloc, Și eu mă prind în joc, Sărutul tău mă arde, Tot trupul îmi ia foc. Mă-nvăluie dorința Pe care o trăiești, O patimă nebună Când spui că mă iubești. Și inima îmi bate În piept atât de tare, Încât am sentimentul Că sunt nemuritoare. Se poate să ai parte De dragoste în viață. Dar frenezia clipei O dată te răsfață! O ciută speriată Răsare în cărare, Se duce să s-adape, Că cerbu-i la izvoare. Acela e momentul În care procreează, Iubirea-i confirmată Când iedu-și alăptează. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate