Îl palpez din ce în ce în ce mai tare,
Puternic, dar devreme îmbătrânit,
Îmi intră-n nasul vid și mi se pare,
C-ating mirosul tău de infinit.

E prima mea și ultimă aromă,
Și pot jura că alte n-am avut,
Și mă lasă, da, mă lasă-n comă
Profundul tău miros necunoscut.

Și iată n-are cum el să dispară,
Bântuind intens și ne-ncetat,
Nu că mi-ar fi o strașnică povară,
Însă mi-imposibil de uitat.

Ai ajuns răpindu-mi sufletul pur viu,
Ca un sărac obscur, nou slobod parvenit,
De-aș mai putea să fiu, măcar o zi să fiu,
Aș fi-n al tău miros de infinit.