La sfârșit de ”teenage”și început de matur,
Am în nări trupu-mi tânăr, zbor îmi e destinat.
De aripi n-am, nu mă plâng, vreau să am al meu tur;
La speranță de amor... și un liceu terminat.

Sunt răscruce de suflet... Să învăț, promovez
”Alma parens”, dorită mult mai mult de părinți ?
Sau să mor după o fată, cui mă închin, delirez,
Și nu trece pe strada-mi, chiar de-o vreau, scos din minți ?!

Repetam în ne știre, la materii cerute...
Nicio frază n-avea cel mai mic înțeles.
Zile, nopți, ore, clipe, câștigam în pierdute...
Mă rugam către soartă; eu să fiu cel ales !

Toată lauda mamei n-a servit la nimic.
Nu știa cât de-adânc mă cufund în lectură...
N-am luat primul examen, rezultatu-a fost mic;
”Nesimțiți... ce-au dat note ! Nu cunosc ce-i cultură !”

Nu examenul științei, mi-a servit d-etalon;
Doar rușine și fală, ce-mi dau gust de rănit...
Din străfund de emisfere- neuroni eșalon-
Năpustiți de avid, reușesc... mă dezmint.

Într-un octombrie, visul, face loc la real.
Parte sunt frumuseții capitalei de știință...
Bucureștiul m-așteaptă, cavaler fără cal;
N-am putere să cred, sunt inert... neputință.

Totul se întretaie, este un amalgam.
Cei ca mine curg râuri înspre aule multe.
N-am nici timp de repaus... prin oraș colindam.
Eva, zilnic mi-e țel; mici femei, sau adulte...

Ce corvoadă, ce plictis, fals gândeam că e totul !?
Sâmbăta, fiecare, să fii în dans la vreun bal...
Sesiuni de examen, cartea mix... cu norocul.
Zi de zi mai frumos; deveneam cerebral.

Cu băieții să stai, întâmplări ca s-asculți,
Mândru acasă să vii, la părinți, când și când;
Ce-au dat totul ca viața, tu să poți s-o înfrunți...
Telefon tu le dai; nu să dai...tot, cerând !
27.05.2010