agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-08 | |
Noaptea coboară întunecând zarea roșiatică.
Val după val, marea sărută nisipul de argint, Pescăruși albi acoperă faleza singuratică, Iar țipetele lor se frâng, rând pe rând, în vânt. Ne plimbăm în tăcere pe nisipul ucigător de cald, Cu un braț înconjur mijlocul iubitului meu. Miroase a alge verzi, a melci și scoici, a păr ud, A meduză spongioasă scânteind străveziu. Soarele mării demult a fost înghițit de adâncuri. Luna rotundă și plină ca un sân alb, virgin, Împrăștie raze opaline pe-ale stâncilor vârfuri; Iar stelele micuțe își pierd echilibrul divin Și cad fără zgomot în marea liniștită, tremurândă. Desprind o rază din lună, cu mâna-i fac un nod, Scot stelele argintii căzute în apa verde-brună Și, împletindu-le într-o cunună fără seamăn pe pământ, O așez pe părul umed, negru ca nopțile fără lună, Al iubitului meu, singura-mi dragoste adevărată și lină. Alergăm pe plaja pustie, fără țel, fără scop, fără vină, Iar cununa strălucitoare împrăștie în jur o lumină Diafană, azuriu-aurie, ca o zi însorită de mai. Ne întindem pe nisipul galben cu scoici sidefii, Sărut ochii albaștri, somnoroși, limpezi, fără grai, În timp ce trestii însângerate ne surâd vineții. Adormim mângâiați de talazurile sărate; În zori, un țipăt strident de albatros străbate Auzu-ne, alungând visele noastre departe. Cununa nocturnă dispare-n mreje fermecate, Iar plăsmuirile nopții se retrag ‘napoi în a lor matcă. Aurora se revarsă peste ape, risipește ceața densă, Izvoare de lumini roz-purpurii se-alungă, se-amestecă, Până rămân doar cele cu o nuanță senină, deschisă. Privirea lui albastră mă-nvăluie ca un vers de iubire, Fluturi albaștri freamătă îmbujorați pe corzile sufletului, Fire nevăzute unesc speranțe de lacrimi, zâmbete de durere, O ninsoare albă de petale și aripi ninge la poarta dorului, Așteptând a se deschide fără batere, doar cu arzânde șoapte. Și iarăși... marea, veșnic preumblătoare, cuprinde țărmul val după val; Cu vise necuprinse se sparg undele ei de stânci, în noapte; O sirenă își răcorește chipul obosit în albastrul de cristal...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate