Ca și în studiul anterior, Cerșetori și orbi, am extras din cele patru antologii prezente pe internet poemele care cuprind cuvintele copil și orfan. Și ele se pretează la a promova doar prin simpla prezență a cuvintelor semnificația lor uzuală, grevată sentimentelor duioase și lacrimogne față de cei fără de apărare.

Găsim astfel poeme care, pe linia minimei rezistențe, abuzează de folosirea cuvîntului copil doar pentru a apela la mila cititorului:

Prima ninsoare –
copilul privindu-și
cizmele rupte

Ana Ruse

Gara de nord, frig –
cîini și copii vagabonzi
dorm împreună

Manuela Miga

Și noi, pe urma copilului trebuie să deplîngem sărăcia și suferințele lui anticipate sau viața lui de cîine. Prima ninsoare își pierde candoarea, misterul, seducția și devine doar o amenințare mălăiață, iar copilul un adult panicat. Al doilea poem ar fi avut de cîștigat dacă împreunnă era înlocuit cu îmbrățișați care, în loc să deplîngă soarta de cîine a copiilor, ar fi marcat o solidaritate empatică de destine, asemănătoare cu aceea din Tortilla Flat a lui John Steinbeck.

O să spuneți: iarna nu-i ca vara, dar nici copilăria nu este maturizare solemn-încruntată care nu mai știe de joacă din cauza vicisitudinilor sau necazurilor închipuite.

Ploaie de vară –
copii sărind desculți
peste băltoace

Lucia Amarandei

Copilăria autentică desfide meschinăria părinților care țin copilul în lesă: vezi, că te murdărești! Și, cît de știrb ar fi, zîmbetul lui e mereu sărbătoresc, onorînd anotimpul etern al candorii:

Printre fulgi și soare,
zâmbetul știrb
al unui copil

Florentin Smărăndache

Cam didactice, unele poeme vor să accentueze destul de stîngaci capacitatea de abstragere și pierdere de sine a copilului:

Râde un copil.
Sar toate lacătele
și-un stol de fluturi

Vali Iancu

culegând scoici
copilul ignoră valul
care-l atinge

Mihaela Codrescu

În primul poem, metafora descătușării este inabilă și legătura cu fluturii forțată, în al doilea, cuvîntul ignoră pare doar o moralizare și o pilduitoare avertizare pentru părinții care nu-și supraveghează mai atent copiii.

Bogdan I. Pascu reușește să disloce impasul (clișeistic al) înfometării, universalizîndu-l și mutîndu-l în zona a spiritualului. În poemul său, a fi copil și a fi flămînd este un nesaț (al oricărei vîrste cronologice) care saltă viața în alt orizont existențial:

Copilul flămând
hrănindu-și cu valuri
singurătatea

Mila poate sublima închipuind și alte ipostaze ale reacțiilor copilărești, cum ar fi aceea a generozității compensatoare:

Pe masa goală -
copiii desenează
un coș cu fructe

Lucia Amarandei

sau a așteptărilor irepresibile ale unei naivități nevinovat utopice:

Copilul la gard -
așteaptă vântul să-i dea
nuci de la vecin

Radu Patrichi

Alt clișeu al copilului și al copilăriei capotează în nostalgie, prea serioasă ca să nu devină mai mult sau mai puțin searbădă:

Presărat pe deal
satul copilăriei
... aproape de cer

Vasile Moldovan

Cu puțină ironie, mai puțin solemn, întorcîndu-se către universul copilăriei, Radu Patrichi vede lucrurile mult mai degajat și mai uman:

Atent
să nu mă împiedic
pe treptele copilăriei

Printr-un simplu joc de cuvinte și o imagine și jucăușă și contemplativă, David Alexandru desolemnizează și el irecuperabila pierdere:

Copilăria furată -
Urmele șterse
de valuri

Dar pierderea copilăriei nu este doar una personală, și mai acută este aceea a căderii în desuetudine a unor obiceiuri și a ireversibilei lor pervertiri:

O pocnitoare.
Colindul copiilor doar
o amintire

Duțu Nițu

Orfanul, care pare să fie chintesența milei pentru copilul rămas fără niciun ajutor, deși în producția de serie e un brand cu apariție constantă, nu l-am găsit decît într-un singur poem în care cuvîntul e menționat ca adjectiv:

Luna orfană:
câtă tristețe pe cer
și-n ochii cerșetorului...

Florin Bătrîn-Mircea

Poemul pare interesant, dar e greu de înțeles în ce sens poate fi luna orfană. Poate doar de privirile noastre. Apariția cerșetorului pare însă să compromită totul.

Sînt și poeme care onorează cuvîntul, transfigurîndu-l într-un fel de nucleu mitic la lumii:

Primăvara -
copilul ascute
creionul verde

Elena Manta Ciubotariu

Nu mai știi bine dacă primăvara nu erupe din creionul pe care-l ascute copilul. Oricum, el rămîne solidar cu renașterea vegetației. La fel cum imacularea zăpezii devine un pandant al candorii copilărești:

Nici măcar semne
pe zăpada proaspătă -
doar gând de copil

Gabriela Gențiana Groza

Copilul și apetitul său ludic aspiră să găsească similitudini și corespondențe simbolice și în spațiul ceresc:

Copii jucându-se
de-a v-ați ascunselea -
Printre nori luna

Adrian Grigoriu

La fel ca și în discuția despre cerșetori și orbi, trebuie subliniat că folosirea denotațiilor prea apăsat sentimentale ale celor două cuvinte este un semn al superficialității și duce mai curînd la ratarea poemelor. Este preferabil să se lucreze doar cu conotațiile mai subtile ale cuvintelor.