Întâmplător treceam pe strada vieții...
Tânăr ducea pe un bătrân de mână.
Amurg era, din cursa tinereții,
Și altă zi, trecuse de nebună.

Veneau unul din altul, din copil
Și aveau traseu deja prestabilit.
Nici nu știau, cât va dura exil;
Că-aleea nesfârșită, se înfunda-n sfârșit.

N-aveau, de fel, prea multe de vorbit,
Pășeau fără o țintă, în ritm la fel.
Doar gând îi depărta, nestăpânit...
Inimi fugare, suflet băiețel.

Bătrânul, ce-și făcuse experiență
Și rațiuni din sute de trăiri,
Știa că acuplarea-i impotență;
Nu asigură... multiple omeniri.

Norocul pur, e gaj de existență...
Din ”N” de încercări și de pieiri,
Împerecherea-i doar o dependență,
De drog uman și dor de amăgiri.

Și dialog, nici nu se înfiripă,
Au fiecare, vis independent;
Unu-are gândul zborului în pripă...
Altu-n refuz, de ” finish” inerent .

Acumulări, trăiri de generații,
Sunt, prea ades, motive de refuz.
Cel nou venit, preferă incantații;
În alertă-i, mintea vechiului... de- ”obtuz”.

Comunicarea, nu este completă
E doar fațadă, nu esențial.
Metoda de predare e defectă;
Ne pierdem într-un... superficial.

Și nu sunt, consonanți, pe firul vieții
Și unul de la altul, nu se vând.
Și tragedia neștiută, cea a vieții...
Perpetuu se transmite... în mormânt.
06.06.2010