agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4863 .



Vecernii
poezie [ ]
din Vecernii (1923)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Camil_Baltazar ]

2010-08-02  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



Seara e mai blajină-n orășelele de provincie,
Aerul vine proaspăt din munții curați,
Dughenele tânguiesc, cu obloanele, ultima vecernie,
Geamurile caselor clipocesc, ochi întunecați.

Noaptea vine odată cu țăranii sosiți cu carele cu boi -
A doua zi va fi iarmaroc, -
Și se desumflă, ca un cimpoi
După ultima notă, peste orășel.

Câinii purced a spune povești stelelor;
Liniștea este atunci neclintit funigel,
Coborât din caierul cerului
În dâră albă de argint viu,
Până ce noaptea e târzie
Și câinii tac, a pustiu.

Atunci odaia ia-nfățișare de sărbătoare domoală,
Sub lumina lămpii, - galbenă și melodioasă,
Asemeni unei bucurii după boală,
În sufletul unui copil, într-o zi frumoasă.

Focul cojește nuci de liniște băsmuitoare,
În jeratecul cu sclipiri de vin tomnatec.
Părul tău dobândește culoarea vinului,
Sufletul ți-i taină de zăvoi singuratec.

Mâinile ți se desprind atunci de trup
Și purced a lumină cu altă lumină
Decât aceea de lampă, și
Sufletul ți-l simt scâncind, vibrantă violină.

Văd cum ochii tăi prind pojghiți de singurătate,
Ca un eleșteu într-o toamnă ruginie.
Liniștea, undeva, ținte mici bate.

Tu, cu ochii închiși ca o carte,
Purcezi a cânta la pian;
Trupul atunci ți se irosește pe clape;
Sclipăt diafan.

Și melodia dăinuește-n odaie, spumos ram,
Cu liniștea, cu miezul de noapte, cu voia bună,
Până ce vine să ne grăiască la geam,
Cu vorbe tremurate, o frântură de lună.

Atunci tot sufletul îmi alunecă pe dușumele,
Și nu mai știu: luna, mâinile sau cântecul tău,
Mi-l acopăr cu luminoase pietricele.

Nu mai știu nimic,
Până ce oboseala vine, melodioasă.
Și-abia-n clipa ceea încerc să-mi ridic sufletul,
Dar el rămâne pe dușumele, - dâră luminoasă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!