Aseară privirile s-au contopit cu cerul într-un colț de zare,
Stelele-mi răsăreau sub pleoape și luminau un suflet cunoscut,
Pe lângă tâmple-mi treceau norii și păsări căutând o departare,
Iar dincolo de lună se zărea aevea, destinul care l-am pierdut.

Trăiam momente nedorite încă, pentru că nu le-am împărțit la doi,
Lăsând să-mi cadă stelele pe umeri și întunericul să mă sfâșie,
Cândva aceste-au fost un vis, pe care l-am avut o noapte amândoi,
Și l-am ascuns într-o tăcere, pecetluită cu-n sărut pentru vecie.

Aseară, marea mi-a vorbit de tine și din adâncuri mi te-a dăruit,
Așa cum te-a răpit cu ani în urmă, când printre valuri te-ai ascuns,
Un înger viu cu stele-n păr,cărare-n univers spre nesfârșit,
Un strigăt cât o viață-ndoliată, ce nu-și va mai găsi răspuns.

Mi-ai stat în brațe-ntreaga noapte și te-am rugat să nu mai pleci,
În zori prin valurile mării, spre largul ei unde se nasc furtuni,
Și pleoapele le-am strâns, să nu mai vad spre alte lumi când treci,
Păstrându-te la mine între tâmple, cu țărm, cu noapte, stelele, cununi.