Când se cuibărește durerea-n om
în miezul convingerilor apare îndoiala,
gândul nemărturisit al temerii
la trecerea peste praguri.

O neliniște oarbă, un nonsens de idei
bulversează zilele care vin,
vijelie ce aruncă cu întuneric
și urmează dezlănțuirea nebună.

Doamne! De ce nu rupi din liniștea
care se simte la tine-n casă?
Ușurare, o bucată de timp cu rădăcină,
cât un cântec de îngeri
când prin trupul răstignit
pătrund greu cuiele
și sângele uită de durere
șiroind pe cruce.