Și din lacrimi și păcate
Fac veșmânt de-nmormântare
Crucea grea mi-o port în spate
Cel ce pedepsește-i soare.

Mușc din colțul vieții mele
Gust păcatul ți plătesc
Ard în flăcările grele
Beau otrava și pălesc.

Și primesc în cupe albe
Recea Domnului lumină
Cerul nu primește jalbe,
Dar eu știu că e de vină.

E de vină pentru toate,
Pentru clipe reci de beznă.
El m-a îmbrăcat cu șoapte
Și mi-a prins un lanț de gleznă.

El m-a blestemat cu ură
La tristețe și la viață.
Pentru ce să vreau măsură?
Mă gândesc și mi-este greață.

El mi-a desenat trecutul
Pe o coală dintr-un nor
Și mi-a aruncat tumultul
Anilor care mă dor.

El m-a aruncat în ploaie
Și mi-a dat în dar doar plânsul,
Acum vreau să vers șiroaie
Și să pot să sting nestinsul.

Și-mi doresc doar răzbunare
Și aș vrea să-l văd cum pică,
Vreau să fie primul soare
Într-o lume mult prea mică.

Vreau să simtă condamnarea
De-a avea viața-n vene
Și să-nghită dezolarea
Lacrimilor dintre gene.

Și să vadă cum se sting
Multe ființe îndrăgite
Și în suflet cum s-aprind
Doar regrete țintuite.

El să simtă cum de dor
Inima pulsând vibrează
Și dorința de amor
Visele-i încătușează.

Să trăiasc-un vis de jar
Și să plângă spre pământul
Ce încătușat de-amar
Fost-a-ncet creat de dânsul.

Va-ncerca sorbind din toate
Fiind singur și-așteptând,
Și simți-va că nu poate
Să salveze nici un gând.

Va gusta și el păcatul,
Va simți și fericirea
Unei clipe din altarul
Ce omoară nemurirea.

Va vedea că-i este bine
Va simți și că îi place
Și mă va ierta pe mine
M-o lăsa odată-n pace.