Și eu mă simt etern, o, stelelor
Și oglindirea voastră-n mine-ncape
V-adun surâsu-ncremenit pe ape
Și-aștept cu voi descântul ielelor.

Și eu mă știu etern, o, munților
Nălțimea-vă spre-albastru-n mine-o plimb
Þintesc încercuirea crestelor în nimb
Și-n seară înclinăm amprenta frunților.

Ca voi, etern, sunt și eu, mărilor
Și purități din funduri verzi eu cern,
Aștept învolburări de val etern
Înaripat să șteargă ceața zărilor.

Scântei din veșnicia zeului
Durăm eternul peste loc și veac
Aceeași umbră sfântă de copac
Ne-nvăluie sub cupola curcubeului.


[1934]