Rămăsesem atîrnat prea mult timp
dedesubt – un praf albăstriu te-acoperea
strănutai ca dintr-o fîntînă apoi
strigătul mi se făcea arici de mare pe suprafața gîtului

mi-am dat seama că oricît aș fi văzut din mine
era imposibil ca tu să fii acolo

și totuși am strîns mai tare din ochi
am simțit linia de demarcație
între tine și întuneric
- un cuțit care nu știe să taie nimic viu -
tu mă chemai spre altceva
nu știam în ce să adun toate semnele

s-a oprit.
nimeni n-a bănuit a cui e bicicleta de hîrtie
sau cine a intrat în casă aducînd cadouri
sau numai cutii

mama croșeta o haină de mătase nevăzută
- și-a aruncat pastilele în rîu
așteptam să-nceapă chinul
dar n-a scos niciun cuvînt
doar din lucrătura pentru mine
a ieșit un parfum de licurici -

n-am putut să plîng
îmi loveam pumnul de stîlp
să mă doară
să vadă că eu privesc evenimentele
cu maturitate


în ziua următoare m-au dat jos
genunchii îmi tremurau și inventam cuvinte de frică
nu m-am uitat într-acolo
poate și datorită copiilor care m-au învelit într-un pulover imens
și se tot învîrteau în jurul meu.