Vegheză luminița iarăși.

Este o ușurare sufletescă ,

Să sufli în lumănarea fericirii.

Dar păzește de a o sufla cînd este întuneric;

Noi obișnuim să suflăm în tot ce ne iese în cale.


Și apoi puțină amabilitate nu poate niciodată staționa,

Este ca mirosul floriilor de trandafir,

Corăbii purtate de un vînt bun.

Un “DA” cînd cețurile singurătăii îl cută,

Primește,Un zîmbet de la tine.