Am obosit de nopți ucise-n gară,
de-un loc rămas pustiu în orice tren,
să tot urăsc străinii ce coboară
sub talpa lor speranțele că-mi cern.

De azi încerc să-nvăț neașteptarea
și voi urca într-un marfar grăbit
să-nlocuiesc destinul de cărare
cu un destin de orizont rănit.

Lăsînd deschisă poarta sîngerîndă
(de-ți ia-i la următorul tren bilet...)
și într-un felinar voi sta la pîndă
pitită-ntr-o silabă din cuplet.

În ritmul: tuc-tuc-tuc de roți pe șine
voi contopi un tren c-un orizont...
Am obosit de zile asasine-
făr-a ta șoaptă mi-e destinul mont.