E-n zorii zilei iar, dar nu mai cântă
Plăcute păsări, stând pe ramuri groase
Cu pene lucii, de vecie roase...
Azi nici un tril tărâmul nu încântă.

Era cam cald, dar dimineți frumoase
Citeau o liturghie ce frământă
Și ochi și inimi - Omul. Nu se zvântă
Acum pământul că vin iar vântoase.

ÃŽn ceasuri ca acestea ai regrete
Că toamna ți-ai dorit-o cu ardoare.
Plecat-au stoluri-nimfe de egrete

Și lipsa lor în suflete ne doare.
Nici ciocârlia nu-i, să mai repete
În rouă-aceleași doruri de mirare.