Cu ochelarii pe nas,
Cu blândețe multă-n glas,
Părul ca fulgul de nea,
Așa e bunica mea!

O privesc și parcă este
Zâna bună din poveste.
Atunci când o vizitez,
Mă simt de parcă visez.

În căsuța mititică,
Mirosind a levănțică,
Totu-i curat, ordonat,
Și mă simt ca-ntr-un palat!

Dintr-o vorbă șugubeață,
Multe lucruri mă învață!
Și în privire-i găsesc,
Mustrarea când mai greșesc.

Seara când merg la culcare,
Patu-i curat și e moale,
Cu cearceafuri apretate,
Fine și înmiresmate.

Și cu har, povești îmi spune,
Despre prinți și zâne bune…
Nu știu cât a povestit,
Că îndat’ am adormit.