ne iubeam chiar diformi cu umerii încrustați uneori sîngeram
din est razele soarelui pătrundeau prin ceața veșnic lăsată
atunci ai născut primul copil era o fetiță și i-am zis luminița
ne jucam cu ea o trecam printre țepi pînă s-a rănit
dădeam vina unul pe celălalt ziceai că egoismul meu a cerut-o
și a rămas de partea mea
gardul a ruginit și băiatul pe care l-am botezat întunericul
așteptă în pîntecul tău o strigare
luminița întinde brațele către fratele nenăscut
te atinge cu palmele sîngerînde
te-ar strînge de burtă să naști noaptea
cu umezeală și tăcere cu tremur și îngheț
te urăște că stai de partea cealaltă
prin ceață picioarele par stîlpi și luminița s-ar sui acolo
să dea viață becului imaginar.