Împăcat cu toate cele
Liniștit, întins pe masă,
Stau în casă.
Lumea vine să mă vadă
Și nu îi vine să creadă
Că eu, cel ce ieri pe stradă
Mai râdeam și mai glumeam,
Stau acuma-n nemișcare
Fără zâmbet și suflare.
Inima nu se mai zbate
Mâinile-s pe piept legate
Doar la cap o lumânare
Arde fără încetare.
Flacăra-i mică, ușoară,
Se înalță, și coboară,
Precum visurile mele
Se-nălțau odinioară.
Timpu-a-ncetat să existe,
Spațiul cel nemăsurat
S-a redus, s-a micșorat,
Doar la câțiva coți lungime
Și-un cot-jumătate-n lat,
Tot ce-a mai rămas din mine!…
Într-un colț întunecat
Sufletul meu, dragu-mi suflet
Stă stingher și speriat
Și se întreabă mirat:
- Oare ce s-a întâmplat
Că ieri eram vii și veseli
Iară astăzi dintr-o dat’
Unul din noi a cedat?!…

Foarfeca cea nevăzută
Dintr-o mână neștiută,
Drumul vieții și-al luminii
L-a scurtat. L-a retezat.
Câte zbuciumuri și vise
Idealuri neștiute,
Și câte gânduri vrăjite,
Stau în juru-mi prăbușite?
Câte unul se mai zbate
Să se ‘nalțe, apoi cade
Fără de puteri și frânt,
Se apleacă spre pământ.
Lacrimi mari le cad pe glie
Căci se duc pentru vecie
Cu cel ce întins pe masă,
Stă în casă
Fără gânduri și suflare,
La cap cu o lumânare!...