Ard în mine patimile
gleznele tale se osifică-n drumuri
tai cu ele noaptea,
pașii-ți alunecă din picioarele lungi
și sari peste obstacole
ca o gazelă prinsă-n cerc.

Îți culeg din lacuri ochii,
cuvintele mi le frângi cu un zâmbet
și-mi torni spini în pantofi
să-ți alerg pe urme desculț.

Se învrăjbesc salcâmii, estompăm șoaptele
să nu audă teii
sub care ai amanetat asfințitul
pe o secere de lună scăpată printre ramuri.

Tu ești zeița de foc, eu zeul de apă
care-și așază gândurile într-o fereastră
și uită în ele surâsul,
nu știam ca te-ai închis în suflet
și ai tras zăvorul.

Stelele înoată în luciul părului tău
cum pe ape spinările la pești.