cad
mă ridic mai greu ce-i drept
dor săgețile cu vorbe otrăvite
de posibila atingere
a buzelor
roșii
sunt merele din care mușcam amândoi
în seara lumânărilor vii
ce dansau în ritmul respirației noastre
cu rochia de seară albastră
culoare spre dimineața
îmbrățișată în dansul uitat
de orchestra plecată
la bis
se aruncă cu flori albastre
sunt triste și nu vor nici apă
se ofilesc ușor în altă parte
mai sunt încă vii
lumânările-s moarte.