Ai plecat și inima-mi este acum singură,
Fără tine și al tău trup atît de pur,
Acum locul tău din pat este gol,
Noaptea-mi este greu că nu ești lîngă mine,
Cînd adorm, adorm profund,
Cu mâna pe-a ta pernă.

Afară-i toamnă,
Eu mă simt ca o frunză
Care urmează să cadă,
Ai plecat și afară plouă,
Cu lacrimi de dor că tu ai plecat,
Fără nici un răspuns.
Iubirea care ți-am oferit-o,
Șansa este acum distrusă,
Și ai profitat de încrederea
Care ți-am acordat-o… .

Îmi aduc aminte cum ne-am cunoscut
Parcă s-a întâmplat acum,
Și te-am cunoscut pe tine,
Care ai fost sufletul și inima mea,
Iar acum fără tine – iubito –
Simt că numai exist,
Că nu mai am viață,
Deoarece tu ai plecat,
Și acum este o gaură,
Adîncă și largă,
Plină cu durerea de iubire,
Care ți-am purtat-o cu drag.
Acum puțin câte puțin,
Parcă-mi pare rău.
Iubirea m-a bucurat pe moment,
Dar acum m-a distrus într-un final.

Ai plecat că nu te-am interesat,
Nu mai iubit deloc, absolut deloc,
Eu am fost un mare prost,
Că am crezut în ale tale cuvinte,
În care prin faptele tale,
Mi-ai demonstrat altceva,
Și într-un final tu ai plecat,
Și eu mă gândesc la tine,
Dacă ți-am greșit cu ceva.
De tu ai plecat,
Părăsindu-mă ca pe ultimul om.

Þi-ai bătut joc de mine foarte barbar,
Eu te-am iubit cu adevarat,
Și acum sunt foarte rănit,
Oare asta merit să iubesc ?
O femeie fără scrupule,
Care să mă facă să sufăr ,
Și eu continui să mai țin la ea.
Þi-am dat o șansă să mă distrugi
Și ai facut-o, dar fără a mai te uita în urmă.

( 2010, 19 octombrie )