Ascunzi sub mască o obsesivă căutare
exista ceva care nu se întrevede,
ceva care fuge cu obstinație
și n-am cum să văd
vulcanul care te răscolește-n măruntaie.

Monotonia te inhibă
și capeți o înfătișare nefirească,
abstractă, număr căzut din șir
în cutele timpului.

Omul adevărat din interior
rămâne sub gesturi, sub aparențe.
închis în cochilia mută.

Uneori mă răsfeți puțin
cu o dungă îngroșată de suflet
care-ți scapă printre degete
pe înțelegerea mea deschisă
pregătit să-ți descopăr filonul.