Mă simt ca o carte,
Scris de romancierul Eminescu,
Doar se știe atât de bine,
Femeia este basmul cel etern,
E frumoasă,
Cu un chip de zână bună,
Corpul său e tare profund,
Și ușor ca un fulg.

Femeie cu ochii tăi de diamant,
În fața ta sunt o bucată de pământ,
Iubirea ce tu o dai,
E adusă cu grijă din Rai,
Ești basmul cel etern, femeie,
Ești arta, istoria romanței de iubire,
Ce un bărbat o poartă,
În a sa inimă ce bate,
Agale și lin ca lacul albastru,
Ca și culoare ochilor tăi,
În al meu suflet de bărbat,
Este de mare valoare,
Care costă iubirea ce ți-o port,
Cu mare, mare dragoste eternă.

. . . . . . . . . . . . . . .

Femeia este basmul cel etern,
ÃŽn carte sufletului din al meu piept,
Aprobat greu de guvern,
Ca să fiu un om deștept.

( 2010, 20 noiembrie )