excepția de la condamnarea de nevinovăție începe de jos
de pe scări, de la etajul unu
unde cuib își face mereu un liliac
eu urc greu
și asta nu doar pentru că între timp am luat câteva kilograme
gâfâi
nu sunt obișnuită cu asta
toți îmi spun că trebuie să mă obișnuiesc
etajul trei
o floare prea mare
trebuie să o tai ca să pot trece
păcat
nimeni nu se gândește că mai sunt pe lumea asta
și oameni care nu pot trece pe lângă flori
fără să se întâmple ceva

dincolo e numai liniștea care
m-am obișnuit să fie doar a mea
nici măcar pisica nu mai prinde șoarecii insomniilor mele
îi lasă pradă pentru următoarea dimineață
când știu
o să mă trezesc
și mă mir mereu
asta mi se pare cea mai tare scamatorie a vieții
te culci te trezești
în rest
o să mă obosesc altădată

acum sunt obosită
și vreau să dorm