ador când să mă trezești
zbierând tăcere,
mimând o tumultoasă durere.

ninsoarea asta nu-i a ta,
nu te agita
chiar te rog, nu te impacienta
orice fulg de nea
te-ar putea transforma într-o apropiată stea
și chiar n-aș putea
a te mai admira...

tu toamnă ticăloasă, pleci,
mă lași aici,
pe aceeași bancă, cu aceeași copaci triști
mă lași din nou aici înțepeniță între doi pași triști....

întoarce-te, îți întind pentru ultima oară a mea mână
te vreau aici și acum, ticăloaso!
vreau să dansezi cu mine ultimul pogo...
să mă strângi în brațe,
să mă cureți de durere,
să cântăm un imn pentru o zi care nu mai vine,
să rămânem înțepenite aici și acum doar noi.