Milioane de fulgi de zăpadă,
milioane din cer stau să cadă,
ce frumos e atunci când ninge
în sat la noi.

Jucăuși, s-aștern peste ogradă
toți copacii sunt albi în livadă,
copilașii-s în casă, nimic nu-i atinge
cald și bine-i la noi.

Gerul năprasnic,îngheață afară.
Te pătrunde temperatura polară.
Biata natură, nu se mai plânge
că iarna o preface în sloi.

... Iar focul pocnește în vatră,
animând chipuri ce parcă-s de piatră.
Doar ticăitul ceasului liniștea sparge
și-un biet pițigoi.

Copiii așteaptă pe Moșul s-apară.
În curând, va fi seară.
Oare prin nămeți va putea el ajunge
sau se-toarce-napoi?

Cei mici, cu ochii la brad adormiră.
Oare renii lui la drum porniră?
Melancolia amintirilor vechi ne atrage.
Ne privim amândoi...

Și-odată ce luna văzduhul pătrundă
se adu clopoței. Melodia inundă.
Și ved un bătrân cu grele desage
ce-avea un butoi!...

Frumos și haios ne intră în tindă.
Luminile-n brad încep să se-aprindă,
cu bomboane și globuri și beteală îl drege
și zâmbește spre noi.

Cu o mână cadouri sub brad mai aruncă
și nici cu steaua din vârf nu se-ncurcă.
"Crăciun fermecat", încep eu a plânge,
"rămâi mai apoi".

"Nu mai lăsa timpul să treacă"...
Și totuși, îl văd că se-ntoarce și pleacă.
O! Ho! Ho! începe să strige
râzând de-amândoi.

Și urma-i acopere, visolita zăpadă.
Și încet, încep să îngân o colindă.
Cu bucuria făcută, cu-atât se alege,
drag Moș Crăciun.