este ultima seară din an
sunt singur
ca iarna pe strada mea
și ca mogâldețele cu plugușorul
deslușind îngânări adaptate la moment
ce să fac
decât să-i ascult și să mă uit în frigider
dacă mai tremură piftia
ca mine când am fost lăsat
singur de femeia iubită
în mijlocul unei cataplasme alunecoase
ca derdelușul din fața casei
de unde încerc să mă adun pe rând
picior în bocanc
mână în mănușa tricotată de bunica
fularul din lână țigaie la gât
căciula de astrahan pe cap
și am atâtea lucruri de pus în ordine
în anul de peste câteva ore
de-mi vine să aprind o lumânare
sau o steluță sau un artificiu
lipite de retina juvenilă
să mă luminez
și să-mi vină mintea
cea de pe urmă
zi de decembrie
zi de ai ceva de spus
ultima zi.