agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-02 | |
Demult vroiam să povestesc ce-am auzit și eu odată,
o întâmplare, care, se zice, a fost adevărată. Doar că prin praful vremii aceasta s-a-nvechit și-n veacuri tehnologizate pare a fi un simplu mit. Se zice că era un om, care, cu mâinile-amândouă oameni a omorât… tocmai nouăzeci și nouă. Un ucigaș fără de margini, un hoț și-un răufăcător, care băgase, vrei nu vrei, o spaimă groaznică-n popor. Se temea de el tot satul, dar și el de la o vreme a-nceput să se frământe, că, “dacă pleacă devreme partea cealaltă, atunci, din el ce o sa rămână?” Și s-a dus la un călugăr, să-ngrijească de-a lui stână. L-a găsit într-o pădure, având numai niște oi, depărtat de toată lumea și de ale ei nevoi. Multă vreme de atunci, singur, și el, s-a retras să-și trăiască-n liniște zilele ce i-au rămas. După ce a ascultat toate câte le făcuse, câte vieți nevinovate de-a lui mână-au fost răpuse, toate nouăzeci și nouă, toate sufletu-apăsându-i, mohorât, acest călugăr i-a vorbit și el, la rându-i. “Omule, dacă-ai venit până-aici după iertare și în agonie cauți sufletului alinare, dacă vrei să-arunci păcatul care nu te lasă-n pace, paște-mi negrele oițe până albe s-or preface.” Și-apoi a trecut o zi…, două, trei, o săptămână… Negre oile erau, toată turma de la stână. Au trecut un an și doi, trei, sau câți?, dar nici o oaie, câte le avea în turmă, nu s-a prefăcut bălaie. Într-o zi, de dimineață, pe când turma își păștea în poiană, auzi glas de om, care-și bătea calul cu biciușca, pentru a ajunge-n grabă prin pădure, pe de-a dreptul, în alt sat, “că are treabă”. “Ia, mai stai, ia, povestește! Unde tare te grăbești? N-am văzut de câțiva ani, crede-mă, ochi omenești.” “Uite, merg tocmai acolo. La biserica din sat azi doi tineri din iubire se pornesc la cununat. Să le stric vreau cununia și iubirea, să-mi bat joc…” Ãst cu oile,-auzind, n-a stat mult pe gânduri. Poc! I-a tras una, i-a tras două și cam după vreo minută Îl ucise și pe ăsta, împlinind cu el o sută. Chinuit de oboseală, turma s-a întors să-și pască. Dar când trase o privire, n-a putut s-o recunoască. Nu înțelegea nimic, inima-ncepu a-i bate. Oile pășteau cuminți în poiană, albe toate. O. K. 2 ianuarie 2011
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate