agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3802 .



un cetățean e o provincie
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [koga ion ]

2011-01-07  |     | 



ziduri din beton. crescute direct de la marginea asfaltului. la trei imobile o cruce. maidanezi costelivi. șobolani devorând pisici. în geamuri flori de plastic. din două uși cu doliu la una bocesc lăutari. la cealaltă se bârfește. sau se transmite în direct. pe aceia sosiți de curând îi recunoști imediat. tânjesc după ceea ce numim generic popularitate mai ceva decât după o partidă de sex.

nu lipsește. ocazional și fără complicații. descărcări mecanice. sau pur și simplu acumulări de oportunități. rareori finalizate. dar una în plus nu strică. nu se știe niciodată. ceilalți nici atât. ei: în fața tv-ului. plimbă absenți prin gură o bere pe care le este silă să o înghită. ele: își camuflează sila de sine și speranța de altul la coafor. blondele se înnegresc. brunetele se vopsesc blond. roșcatele preferă albastrul. crețele își îndreaptă părul. pisicoasele se fac permanent.

un singur lucru e comun. și unisex: privirea. neutră. mată. ai zice efectul unor ochi de sticlă sau de cauciuc. funcție de lumină și distanță. accesele de superioritate sunt strict animalice: eu am – eu pot. neputincioșii se mută laolaltă. blocurile în care locuiesc numai bătrâni au aspect de azil. au iz de azil. al invalizilor de orice fel asemenea. în astfel de imobile nu te muți. te internezi.

viața ta – indiferent de ce părere ai – încape într-un dosar. vecinii de la celelalte saloane știu chiar mai bine decât tine cum trăiești. unde lucrezi și cât câștigi. cum ai în casă. nici măcar un cui nu ai voie să bați fără acordul asociației de locatari. afectezi structura de rezistență.

ai putea deveni din ignoranță sau indolență criminalul în serie al inutililor. fetele bătrâne hrănesc maidanezii costelivi. ceai de busuioc și grâu încolțit. de la sefe andrei. sau de aiurea. înstăriții – beneficiarii de pensie – pun pisicilor apă în conserve goale. izul de pește sau de fasole tot e ceva. cel puțin șobolanii care rup din pisici așa par a crede.

doar pisicile nu cred nimic. după cum își poate da seama oricine asta costă. spre bucuria antreprenorilor de pompe funebre. ideal ar fi să agonizeze îndelung. veterinarii nu o duc nici ei tocmai rău. acestea sunt singurele meserii de viitor: gropar sau veterinar. intermediarii vor dispărea. ne vom trata și ne vom îngropa singuri.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!