agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-08 | |
Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem drumul de-ntoarcere către casă, ne mătură umbrele, urmele lăsate în treacăt pe zăpadă, ne lustruiește scutul de țurțuri din jurul inimii, să strălucească mai abitir pieptul plin de „medalii” la soare, de lacrimi ne șterge la ochi și ne îndeamnă să privim numai și numai înainte. Legați de mâini și de picioare, stăm nemișcați, spate în spate, și ascultăm cum suflarea lui ne buzunărește venele, preschimbându-ne încet pulsul jugularelor într-o tăcere de cristal roșu cu-albastre irizații. Respirația lui tot mai amplă și moartea noastră din ce în ce mai pitică și mai calică purtând pe umerii săi anonimi, ca pe niște epoleți, capetele demonilor dostoievskieni, răstigniți undeva, între cer și pământ, pe o cruce de carne înghețată. Ostatici ai uraganului, la răscruce de drumuri, stăm nemișcați, spate în spate, și nălucim cu ochii deschiși povești de adormit copiii durerii, istorioare cu fericite sfârșituri, în timp ce vântul ne răsfoiește anii ca pe un roman cu finalul înghețat în așteptare. Din când în când, mai batem pasul pe loc, ca să ne încălzim, alteori, ne încălcăm dreptul la singurătate sau pe cel de a face măcar un singur pas înainte. Dar nu uităm niciodată că trebuie să privim numai și numai înainte. Ce mai contează că ne uităm, în același timp, în două direcții diametral-opuse și că fiecare din noi nu vede decât ceea ce vrea să vadă, sau poate că nu vede nimic, ori poate că vede cu totul și cu totul altceva?! Importantă e așteptarea. Ea este totul. Așteptăm cu răbdare momentul prielnic pentru-nmugurirea și creșterea pe spatele vertebrelor noastre a marilor flori intermediare de culoarea asfaltului. Degerați din cap până-n picioare, în inima unui continent adormit, nu mai găsim drumul de-ntoarcere acasă (printre umbrele dragi, bine cunoscute de suflet), nici pe cel care să ne întoarcă cu fața către străini.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate