M-ai dogorit cândva
cu verdele privirii tale
mister al unei alte lumi
și m-ai făcut mugur de iubire
din care te-am răsărit în suflet
lăstar gingaș de viță de vie

L-ai ocrotit de-atunci
cu voalul de speranțe și de vise
și m-ai făcut boltă vie de viță
în care tu credeai
că ești o frunză vie
dar eu știam că ești ciorchine
din lacrimi de iubire

Vroiam să fim noi vinul
cel de viață lungă
te luminam cu noaptea mea
tu mă umbreai cu ne-‘nțelesuri
erai finitul meu în infinit
eu infinitul tău finit

Ne-am fericit
pân’-am umplut paharul
și te-am băut ca cel mai nobil vin
tu nu mai ești…
prin vene însă-`mi curg
în loc de sânge
tu clorofilă și eu mir

Ne plâng cu lacrimi verzi
Și… mă mir!