Când ultime ninsori mai au puterea
Să mă înfrigureze într-atât
Încât să cer descântec de iubirea
Ce-aduce-a moarte învățată lung

Și când tristeți se-adună ‘nchise-n carte
Când Dumnezeu întârzie-n răspuns
Și din greșeală drumurile-mparte
Mai mult din cele ce le merg cu plâns

Sunt tot mai vinovată de tăcere
Și cu puterea dulcei disperări
Adun cenușa dintr-o sfâșiere
Și hașurez o rană cu uitări

Apoi ca-ntr-o baladă a plecării
M-ascund să scriu de mine și de noi
Nu ca și când am fi trecut uitării
Ci despre cum ne suntem: reci și goi