Îmi zic mereu, s-a terminat!
Nebună, totu-i ruinat?
Credeam că pot să pun un punct!
Evenimente să scufund!
Rădăcini ieșite din pământ!
Cărbune negru, zăcământ!
Am gânduri ce vor exista!
Mă pierd și nu pot riposta!

Să șterg din ele eu nu pot,
Asupra mea ,bat ca un clopot!

Puternicele lui ecouri,
Un sunet, mii si mii de-acorduri!
Nu pot să pun acel miraj de punct!
E sufletul, ascultă-l din instinct!
Mă-ntreb e oare important?

Putere, efect debusolant!
Un nu, nu reușesc să-l zic!
Necunoscut metafizic!
Călătoresc ,ca să-l îngrop!
Tu, dulce-amărui sirop!
,
Mai am un pic și reușesc!
Un punct la tot, mă amăgesc!
Lovită sunt de amintire,
Trăiești, dulce compătimire?
Orgoliu-l las, mă dau bătută!
Reușești ,amintire absolută!

E timpul meu, trebuie să-nvăț!
Virgulă, punct, e un dezmăț!
E amintirea, s-o păstrez!
Nu-ncerc nimic să-ți demonstrez!
Indiferent cum ai decide,
Mereu, doar tie m-aș deschide!
E întrebarea, am pus punct?
Nelimitat, cosmos distinct!
Tu-ncerci din nou, îi vezi un rost!
E ea ce-ți spune, e anost!
,
Duci punctul spre desăvârșire!
Ea a rămas o amintire!
Grotesc aș spune, anormal!
E ea mereu, chiar de-i banal!
Adu-ți aminte tu de toate!
Buimac nu ești, normalitate!
Amintiri nu putem șterge!

O companie ,unde-am merge!

Fortăreață faci, ești protejat!
Acel punct mic, accentuat!
Crezi că într-un final l-ai pus?
E soarele care-a apus!
Melancolic ,de vei fi!
,
Amintiri tu vei sluji!
Mergi înainte, dar ușor!
Învață tu acel fior!
Nu încerca să-l nimicești!
Timpul chiar dacă-l oprești!
În nimic nu-i un final!
Rămâne praf emoțional!
Intenționezi să crezi în ele?
Legate-n infinite stele!
E singura, e amintirea

Rigidă e-n activitatea sa!
Atunci de ce încerci să pui un punct!
Mai bine mergi pe tărâm sfânt!
Amintiri mereu s-articulezi!
Nu este punct să le-anulezi!
!