păstrez zâmbetul tău prin buzunare
în fiecare rochie îmi placi - de la gene
până la vârful degetelor timizi
ascultăm nu aceeași muzică
citim diferite cărți, chiar și rimele sunt altele
asta e legea
pentru mine e mai dureros decât fierul
urăsc aiurelile mele
și aceste poeme nebune
încât uneori îmi vine să tai hârtia cerului
în bucăți
pînă mâine

alunec pe obrazul tău ca o șoaptă tristă
"îți pui o dorință" și plec
lăsând în amintiri doar una
orașul miroase a glod și urme străine
beau doping - cerul vechi de la spital
cu ochii
într-o poveste falsă

drumurile noastre nevăzute
îngheață în fire subțiri
de colțun
da, și mie nu știu cum, mi-e atât de frig
de milă
privesc în oglindă, da, sunt eu
cu buzele mușcate îmi lipsește ceva sălbatic
poate dejunul sau somnul
căpșunile în iarnă
încă o variantă - tu
nu cred
e încărcat și amestecat totul
parcă nu am dormit timp de 20 de ani
câtă zăpadă să-ți dăruiesc?
știi ea poate fi amestecată cu cafea
în loc
de zahăr și...
pentru că prima literă a numelui tău
e ultima în al meu
stai învelit cu două pături
mă încălzești doar după a unsprezecea rimă
tot ca la mine pînă la dureri

îmi pare rău că suntem departe
ne numără gândurile orașelor pe diagonala
hărții și pe perimetrul meridianului
nu ma cunoști îndeajuns
trăiesc pe acoperișuri și dispar
în aerul de seară
urmele mele
mă liniștesc sub zăpadă
speriind trecătorii, m-am obișnuit
deja nu mai e frig
a trecut
acum privesc pietrele drumului
și mă gândesc la un punct
în poem