Din vise se trezește prima stea a nopții
Iar ora urlă de durere
Că i se termină și viața de azi a sorții.
Strigoi plini de tăcere
Se ivesc în gândurile surde,
Strivite sub povara de a putea gândi
Prea limpede, prea multe.
Și iar se sting lumini dureroase.
Și iar se-aprind dureri luminoase.
Cu neputința fricii, înghețul alb al nopții
Pătrunde oasele-amorțite de neputința sorții.
Și iar patul pustiu de orice alinare
E singura-alinare a gândurilor obosite
De viața zilei fără felinare
Și negrul soarelui cu razele tocite.