Mărite cenzor, îndurare!


Mărite cenzor, scumpe tare,
Ce onoare, ce-ncântare!
(Îmi tremură și eul liric,
Parc-ar fi delir oniric!)

Voiesc să-ți zic, prealuminate,
Că-ntr-o lume fără coate,
Pe ochii mei, parol, maestre,
Ai avea statui ecvestre.

Din păcate, mult preasfinte,
N-ai noroc, dar ține minte:
Brazii dacă n-ar mai fi pe lume
De Crăciun am lua salcâme,

Zău! L-am vopsi, i-am da și lustru,
Scumpul meu cenzor ilustru,
I-am cânta și „Lerui ler”...
Nu l-am ține-n ... „Atelier”.

Mult mi-e greu și peste poate,
Mult iubite și stimate,
Ve-ve-ve punct Agonia
S-o confund cu-Academia...

Că știu și zic: Nu sunt Arghezi,
Nici n-am liră ca aezii,
Da’ să-l preferi mata’ pe-Axinte?
Jale, domnu’ președinte...

Că pot și eu, o vezi prea bine,
Scumpe... (și-alte sinonime),
Sincer să te laud, gratis chiar,
Pe link-ul... universitar.

Mărite cenzor, cu uimire
Mă trezesc din adormire
Și mă semnez așa, colea:
„Le Roi Artour al cincilea”.