geniu pustiu al singurătății
absurd visător al frumuseții
absolute
efemer... visez...
...mă pierd...

printre culorile sufletului tău pictat
în mii de cuvinte
în sute de șoapte
în zeci de sunete
magnetice

îmi plimb ochii
pe conturul feței tale
și nu văd
decât
o lume plină de viață
o lume plină de tandrețe
o lume plină de ciocolată
amalgam de vise...

oare se pierd?

unde oare se pierd acele vise,
acele vise ale unui copil
uitat
într-o cutie de jucărie
într-o cutie de pluș -
zadarnic pluș...
albastru jucăuș...

pastel de oameni
pierduți printre stele
pastel de pași
pierduți în praf

The dust... that's how we say it...

dar unde vom ajunge oare, unde?

Pe Meridianul pasiunii?
Pe Meridianul iubirii?
Sau cel al naturii?
Poate al iernii?
Poate al verii?
Poate al meu?-
Sau poate al tău...

o da...
Meridianul tău...
cel mai puternic, mai viu,
mai al meu... mai al tău...
mai al nostru...

culoare în milioane de picuri
pe genele tale somnoroase
în cearșafuri roze
în miresme de flori proaspete
ce îți acoperă trupul de zmeu
și palmele-ți de trandafiri...

Cum să nu te privesc?
Cum să nu te iert?
Cum să nu-ți dau sărutare?

Mi-ar fi greu... și-atunci...
mai bine nu.
mai bine... cum simt eu...
mai bine - cum simțim noi.
DA! Acel NOI!
Acum, aici, acolo...
mereu, oriunde...

Așează-te acum lângă mine
și mângâie-mi șoaptele
alintă-mi visele
cantă-mi povestea...

fii al meu. sunt a ta. suntem noi.