Știu că voi muri altfel decît se moare.
Tot ce gîndesc stă în prisma unui cavou
din care nici sufletul nu mai poate ieși.
Sunt mută de prea multă vreme, pentru că tac
să nu-i umplu de mine.

Mi-e frică să le vorbesc cînd gura mea
nu scapă numele morții.
Îmi simt tremurul nervos. Mi-ar place să
mă îmbrățișeze cu doruri de viață
cum se vor cuprinde cerurile și pămîntul
în apocalipsă,
să fiu vinovată pentru fericirile lor
și pentru zborul păsărilor.

Ciocîrlii am trăit prea departe de azi.
Toate mi-s străine și vechi
ca începuturile lumii.
N-aș vrea să fie ce sunt eu.

Mă abțin să nu le vorbesc,
și păcatul mi se tot culcă în poezie
ca un răsfățat.
Ar trebui să nu mai scriu.
În tăcerea dezastrului meu să mă-nec
și să mă desfac golului
precum o rodie.