agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 734 .



Împăcare
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ciul ]

2011-05-01  |     | 



ÎMPÃCARE „
Ori de trăim ori de murim ai Domnului suntem”
Sf. Ap. Pavel
Ceasul meu e potrivit cu ceasul lumii,
Ora mea e potrivită cu a ei;
am iubit cum toți iubesc în lume,
am simțit cum au simțit-o ei.

Uneori am vrut să trec hotarul
Dinspre cele ce vedeam în sus;
dară calea se arată-n harul
ce coboară-n ceasuri spre apus.

Mai voiam să fac și altă lume,
Alte ceasuri, alte ore-n loc;
trebuie doar să le dau un nume
lumilor ce se perindă-n joc.

Soarta m-a-ntrebat de multe ori
Dacă vin sau plec; ce-am hotărât;
toate se petrec ca în ninsori,
cad din cer pe un pământ bătut.

Ceasul meu e potrivit cu ceasul lumii,
Ora mea e potrivită cu a ei;
printre stele doar lumina Lunii
peste ceasurile lumii și-ale Ei.


VINDECAREA PRIN CEILALÞI

Jumătate din ceea ce sunt e la mine,
Jumătatea cealaltă la tine
în partea de soare și lună și stele,
Cum să fac să mă vindec de ele ?

Tu ești cel-ce-sunt-nevăzutul,
Pe tărâmul de azi-ieri a fost începutul
de când m-am ivit ca să merg,
Cum să fac să m-apropii de-ntreg ?

Te întreb și nu știu dacă pot să-mi răspund
În ce parte din mine te găsesc, alergând
ca o mare după valul d’intâi, și apoi
Ca un val ce tot vine, și pleacă prin noi ?

CÃLÃTORIND MÃ ÎNTREB ȘI MÃ MIR

Mă ivesc într-un septembrie de viață
mă alătur frunzelor ce trec
într-un soi de cântec ce se-nvață
despre lumea ce s-ascunde-n cerc ?!

Tot ce ține-i clipa ce-mi revine
pentru că-i mai bine să nu știu
poate dincolo de rău și bine
stă o frunză în balansul viu ?!

Știu că sunt dar simt că pot să trec
dintr-un timp în altul ne - știut
mă ivesc în sunt dar mă petrec
dintr-o viață-a mea spre ne-inceput ?!

ROST DIVIN

Motto
Sunt clipe în care,
ca un copil cuminte,
merg cu Dumnnezeu de mână,
în primăvara
ce tocmai stă să vină.
Prin lumea aceasta.


Am coborât cu tine pe pământ
ca să-nțeleg de ce ți-e frică și de ce,
Pe lângă raiul ce ți-am dat, ai inventat
atâtea lucruri fără nici un rost.

De vei urca cu mine vei vedea,
vei înțelege, și vei ști de ce,
Îți spun să fii cu mine- asemenea
într-o lucrare cu un singur rost.

Orice tu poți să faci și să prefaci,
oricum poți să trăiești, și să nu fii
Doar sensul orelor în care spui sau taci
îți este dat și nu-l știi pe de rost.

Voi coborî cu tine sus pe aer
ca să-nțelegi și să nu-ntrebi de ce,
Să crezi doar, pe pământ și-n cer,
că toate locurile au un unic rost.


PE URMA ÎNGERULUI PÃZITOR

Îngerul adună-n jurul meu
Așa cum câinele de turmă
Adună suflete de oi
Pentru Ciobanul de pe urmă.

Stau adunat în văzul lui
Când merg pe drumul nepăzit
Cu oile din turma mea
Pentru Ciobanul Cel Smerit.

Singurătatea noastră-n doi
Eu- unul- El, El-Unul – eu,
Este povara ce-o-mpărțim
Cu oile și cei ce vin
Pentru Ciobanul Velerim.

BALADÃ


Frate soare, frate vânt, frate cer, frate pământ,
Să vin la voi sau doar să cânt,

Soră zi, soră lumină, soră noapte, soră lună,
Veniți la mine împreună,

Ne-om duce ne-om legăna
Viața noastră nu-i așa ?
Ne-om întoarce ne-om cânta:
De e noapte de e zi
Fiecare ce-om simți.

Ieri sau azi ce va mai fi ?
Despre noi ce s-a mai ști ?

Frate soare, frate vânt, frate cer, frate pământ,
Să vin la voi sau doar să cânt,

Soră zi, soră lumină, soră noapte, soră lună,
Intrați în gândul meu cunună,

Ne-om duce ne-om legăna
Viața noastră nu-i așa ?
Ne-om întoarce, ne-om cânta:
De e noapte de e zi
Fiecare ce-o simți.

Ieri sau azi ce va mai fi ?
Despre noi ce s-a mai ști ?


POETUL LA JUDECATA DE APOI

Poezia lui...o clipă furată lui Dumnezeu, ca apoi să le-o dea oamenilor.

Doamne cum furam cireșe,
și spuneam la spovedanii,
c-am furat în mai cireșe,
ca apoi să fac metanii !

Doamne cum furam din ceasuri,
nimănui nu mai spuneam,
că-ntr-o noapte sau în alta,
cât de mult o mai iubeam !

Doamne cum furam din zile,
pe pământul de sub lună,
le duceam apoi în Soare,
viața scade și s-adună !

Doamne ca să fur acuma,
să îmi dai copilul care,
a furat de-atunci într-una,
clipe, zile, nopți, și soare !

CÂNTEC POPULAR PENTRU IUBITA MEA

Frunză verde măr rotat
minunato, minunato, !
Aseară te-am așteptat
minunato !
Frunză verde măr rotat
minunato !

Frunză verde măr rotit
minunato, minunato, !
Aseară tu mi-ai venit
minunato !
Frunză verde măr rotit
minunato !

Frunză verde măr rodit
minunato, minunato, !
Aseară ne-am și iubit
minunato !
Frunză verde măr rodit
minunato !

Frunză verde măr curat
minunato, minunato, !
Aseară ai și plecat
minunato !
Frunză verde măr curat
minunato !

Frunză verde măr ce-mi dai
minunato, minunato, !
Aseară am fost în rai
minunato !
Frunză verde măr ce-mi dai
minunato !

A MAI TRECUT O ZI , A MAI TRECUT UN CEAS

Nu te iubesc acum, eu te-am iubit atunci
Când nu aveam nici- casă- nici- fereastră
Și tremuram,
La fiecare’ atingere de gând.

Nu te iubesc acuma, aunci eu te-am iubit
Când nu eram niciunde și fugeam
Și doar prin tine-n lume de-lume-
-Mă-legam.

Nu te iubesc acuma și nici te voi iubi,
Atunci eu te-am iubit, când mă loveam
De fiecare vorbă ce venea,
Să mi te ia.

Și totuși mi-ai rămas pe buze și în ochi
Și-atunci și-acum, când îmi doresc,
Să spun ceea ce cânt și să privesc,
Ceea ce sânt.

RUGÃ PENTRU UN LOC PE PÃMÂNT

Când plec de-aici să lași în locul meu un cântec,
Dealul cu valea lui să lași, în zori,
Dealul alean pe care îl urcam la mama-n pântec
Și îl cobor acum printre ninsori.

Când voi pleca să lași în locul meu o stea
În toate ce, cu vremea am iubit,
Să lumineze ziua, să lumineze noaptea,
Prin trecerea de’acuma, ce-n mine s-a-mplinit.

Când voi pleca să lași în locul meu o mare
Să-mbrățișeze cerul cu zenit ;
Logodna asta e un semn prin care,
Nu în zadar, în lume am venit.

PRIN OCHII CERULUI

Când viața mi-o privesc prin cer
mă înfior, tresar, surâd,
Și cred
Că toate-s bune sus,
acolo doar, în cer.
Iar tot ce trebuie să fac
E doar să cred.

Când viața mă privește pe pământ
alunec, urc, cobor,
Și simt
Cum toate vin-și-pleacă-în-pământ,
ca într-o horă ce învăț
Aici s-o simt.

Când viața mi-o privesc din viitor
e ca o naștere,
Din iarnă-n primăvară,
Cum ; chiar de știu că ; nu există viitor ;
îl înviez
În fiecare primăvară.

Când viața mă privește din trecut
atunci dansez, și cânt,
Și mă-nfior,
Că într-o horă am jucat cum sunt
și cum o să mai fiu
Doar gând sonor.


DE LA UN VEAC LA ALTUL
MAI PRECIS
DE LA ICS ICS LA 21

A mai trecut o noapte fără lună
A mai trecut o zi fără lumină
A mai trecut un an printre ninsori
A mai trecut un veac de închisori.

E vremea să ne tragem de sub lună
La un liman de noapte bună
Să ne-întâlnim cu îngeri păzitori
Peste ce- este și ce- nu- e zâmbitori.

Un veac amestecat cu rău și bine
Și la vedere și-n străfund de mine
Un veac ce s-a golit umplându-l
Cei fără timp și fără loc plângându-l.

Nu mai încape veac fără lumină
În lumea ce se naște și dezbină
E timpul ca să mergem după soare
Prin tot ce încă-n noi mai doare.

CUPRINS

ÎMPÃCARE...........................................p 1
VINDECAREA PRIN CEILALÞI...........................................p 2
CÃLÃTORIND MÃ ÎNTREB ȘI MÃ MIR................................................p 3
ROST DIVIN.........................................p 4
BALADÃ.............................................p 5
POETUL LA JUDECATA DE APOI...............................................p 6
CÂNTEC POPULAR PENTRU IUBITA MEA................................................p 7
RUGÃ PENTRU UN LOC PE PÃMÂNT.............................................p 8
PRIN OCHII CERULUI............................................p 9
DE LA UN VEAC LA ALTUL MAI PRECIS DE LA ICS ICS LA
21...............p 10






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!