agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-16 | |
sosit-am de niciunde și unde am fost vreodată
eu vin de unde moartea înseamnă a te naște plecat de mult de-acasă spre lumea astălaltă și rătăcit cu voie în alba îngerilor oaste voit-am a cunoaște spre a uita de-ndată tărâmul de lumină al temnițelor forme cu binele și răul laolaltă încătușate și osândite-n lacrima-mi de verbe însingurat și palid mă doare amintirea neanticelor fonduri ce-n om m-au întrupat aidoma cu-ai mei semeni ce speră nemurirea să cat în van edenul de mult am renunțat și ură și iubire din veșnicii mi-erau străine păgânelor dorințe nepăsător m-am dat în calpa voluptate a clipelor stăpâne trufie disperare cu sânge-am adăpat m-am regăsit prin vreme visând la absoluturi eu ucigaș și rege stăpân și cerșetor o pom al fericirii ce repede te scuturi mă doare că sunt clipă și visele mă dor mi-e nesfârșit de teamă să mă întorc niciunde în lumea mea nelume a purelor esențe în lumea fără formă în lumea fără nume cu sufletul ruină și-nveșmântat în zdrențe sosit-a însă vremea iubirii de-ntuneric din ochii de mistere-ai miresei fără trup chemându-mă în noapte cu zâmbetu-i himeric iluzie pierdută-n al gândurilor stup prea castă-i e iubirea și zâmbetul prea rece iar luntrea mea prea mică să poarte tot ce-aș vrea pe fluviul uitării ce apele-și petrece și voi ajunge singur doar eu la nunta mea m-am întrupat să sufăr minciună și durere comori și umbre glorii pornit-am să adun acum când nemurirea prea repede mă cere le-aș vrea cu mine toate dar unde să le pun căci am zidit în formă un vis din altă lume și poate-asemeni mie el s-a lăsat ucis purtat de răzbunarea păcatelor străbune un suflet fără vină am smuls din paradis mi-e noaptea prea aproape și cui să-i cer iertare luntrașul mă privește cu zâmbet obosit e-atât de rece cerul albastrul lui mă doare e ora destrămării și-ncet încet m-am risipit eterică făptură mireasa-mi mă sărută ... sub ploaia de lumină a sfintelor cântări însă mi-e dor de-a formei îmbrățișare mută mă simt un biet luceafăr apus în depărtări iertat sunt doar o vreme de cumpăna stăpânei ce binele și răul din talere-a pierdut sădind în veci neformei prin ostoirea trudei sublima fericire ori viață de început
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate