O vorbă ea mi-a spus, în vremuri, nu demult
O vorbă ce mereu mă-ndeamnă s-o ascult,
Mă 'nalță-ntr-o secundă și sufletu-mi ia foc,
O vorbă ce-mi adoarme neuronii pe loc.

Ochii încă-mi visează, inima-n piept tresaltă,
Palmele îmi transpiră, fruntea mi-e asudată,
Sângele simt, se-oprește, venele-aud cum crapă,
Prin mine tot ce curge-i vorba-i de ciocolată.

Senin trec prin furtunile ce astăzi mă apasă,
De moarte nu mi-e frică, remediul e că-mi pasă,
Să se-mplineasc-o vorbă șoptită într-o zi,
Că-ntr-un final noi doi mână-n mân-om albi.