Mi-am încuiat inima și tot ce-am lăsat în urmă, acum, s-a transformat în fum.
Doar cuvinte spuse în van, pierdute pe drum.
Am devenit un străin, un suflet hoinar, un nebun
O fantasmă a unui trecut ce cândva prevedea un viitor bun.

Am scris versuri, m-am pierdut printre minciuni
Au fost clipe, taine pierdute printre pagini
Totul a murit, au rămas scaieți, ciulini
Și șuiere de șoapte spuse cândva printre paltini.

Doar pereții muți, secretoși privesc prin masca ce pe chip mi-am țesut-o,
Doar ei, luna, stelele știu cum, când viața mi-am pierdu-o.
A fost de ajuns o clipă ca totul să se schimbe
Lacrimi calde, crude au început pe obrazu-mi palid să se plimbe.

Un strop cristalin de durere, o picătură de tăcere...
Cândva risipeam în juru-mi fericire,
Dar cerul s-a înnorat, totul s-a întunecat
Și din nori iarăși a plouat.