Azi, pe când soarele era încă în răsărit,
Am intrat în casa sufletului tău.
M-ai primit curățind păienjenii camerelor.

Venisem îmbrăcat cu haina sfințeniei.
Te-ai închinat ca unui fermecător de cuvinte
Și te-ai aplecat peste fereastră când am plecat.

Erai o icoană veche într-o biserică uitată
Și îți curgeau lacrimi îmbrobodindu-ți chipul.
Așa ne-am întâlnit și mă minun cât ne-am uitat.