Voi cei ce mă priviți cu nerăbdare!
Sunteți umili, de suflet părăsiți!
Ce, nu vedeți c-aici este un soare?
Voi de pieire sunteți ademeniți.

Cînd mă îndrept spre tine,
Gîndurile-mi sunt osîndite la pribegie.
Înțeleg că inima-ți nu-mi aparține,
Atunci transform totul în elegie.

Mă faci să simt că-mi fuge răsuflarea,
Mă pierd în părul tău, și negreșit
Eu te visez atuncea cînd uitarea
Se intrupează-n zilele-mi pripit.

Amară clipă mi-a lăsat privirea.
Model de fericire și de dor
O singură suflare, amintirea.
Rămîi cu bine, chiar de te ador.