N-o să-ți fac promisiuni
noaptea-i de plumb cu geamuri fumurii,
un vas cu flori îmi cade din pervaz pe picioare
și n-o să trec pe lângă arborii de sticlă.
Întunericul se varsă peste ape
stelele nopții mă vor acoperi,
oasele trupului scârțâie din încheieturi.
Ninge delirant peste moarte,
nimeni nu crede că-i închin femeii
zile care nu ruginesc, din aluminiu
cu șoapte-n auz ce abia se deslușesc.
Mă așteaptă lumina din sentimente
lacul unde nuferii sărbătoresc nunta de aur
și caii scăpați din căpestre
cu lacrimi după stăpânii plecați
până vin ninsorile
și foșnește fânul pe obrazul iernii.
Atunci, cu vântul în față
de teamă, privesc prin perdelele trase,
furtuna-i năprasnică și până la tine
nu-mi mai fuge nici un gând.