Azi,când a început să plouă,
O parte din mine s-a rupt.
Știam că va trebui odată și-odată,
S-o iau de la început.

Pe o bancă udată zadarnic de cer
Doarme uscatul între scânduri.
De-asta am încetat să mai sper,
De-asta ud acum aceste rânduri.

Văd în depărtare fulgerul cretin,
Cum aleargă haotic spre Pământ.
Tunetul pocnește în nori inutil,
Pentru că eu am început să cânt.

Mă sperie mai mult acum,decât atunci,
Aceste lacrimi ce cad încet spre mine.
Poate pentru că,atunci,aveam o umbrelă,
Pe care,cu drag,o împărțeam cu tine.