Am plecat de la câteva comentarii ale lui Nicolae Bunduri, referitoare la utilizarea temei în epigramele trimise la concursurile de gen. Cum subiectul mi se pare important, prefer să-l aduc în pagina principală, pentru ca și alți epigramiști să-și dea cu părerea.

Discuția a plecat de la o epigramă cu care Viorel Martin a luat mențiune la Festivalul de la Caransebeș. Trebuie menționat că tema concursului era “Nu tot ce zboară se mănâncă”.

Promisiuni de candidat

Din gură panglici i-au zburat
Și l-am crezut și l-am votat,
Fiindcă nu-nvățasem încă…
Nu tot ce zboară se mănâncă!

De aici încolo reproduc comentariile succesive.

Nae Bunduri
Mențiunea II cred că-i tot o obligație. Poanta, adică versul 4, este chiar expresia dată ca temă .

Dan Norea
Nae, ai reproșat epigramei lui Viorel Martin "Poanta, adică versul 4, este chiar expresia dată ca temă". Asta e cumva o lipsă? Eu am folosit de mai multe ori metoda asta, uite un exemplu:

Statuie ecvestră

În marmură, cioplind cu dalta,
A folosit greșit unealta
Și-n loc de armăsar, e iapă...
Deci, unde dai și unde crapă.

Crezi că folosirea explicită a temei îi scade valoarea epigramei?

Nae Bunduri
Dane,iată răspunsul meu: DA! Este o mare lipsă! Nu e bine ca tema sub formă de expresie să o folosești ca atare și mai ales în versul patru unde de fapt trebuie să troneze măria sa, poanta. Personal susțin această idee care de fapt nu-mi aparține ci de vreo 25 de ani am tot auzit-o de la "granzii" epigramei, ca să folosesc un termen fotbalistic. Adică Navarra, Trifu, Ghițescu, Clenciu, Dinescu, Geo Olteanu etc. Dacă tu agreezi această tehnică și o folosești...e treaba ta. Eu, ca un admirator al tău, îți doresc SUCCES!

Bun, acum hai să stăm strâmb și să încercăm să judecăm cu mintea proprie. De când mă știu, îndemnul “Așa trebuie făcut pentru că așa au zis X și Y” m-a lăsat rece. Eu procedez altfel: citesc regula enunțată de granzi, încerc să găsesc motivația (acolo unde nu a fost expusă explicit) și aplic în continuare o schemă logică, cu “If” și “Else”.
Dacă motivele mi se par solide, respect regula.
Dacă nu, e posibil ca punctul de vedere să fie eronat, așa cum mi se pare regula impusă de Bencei “Singura rimă permisă este cea încrucișată”.
Dar asta se întâmplă mai rar, nu degeaba au fost catalogați drept granzi. În schimb, dacă motivația nu mi se pare suficient de solidă, e posibil să fie la mijloc o interpretare eronată sau generalizarea nejustificată a unui caz particular.

Revin la oile noastre. Cred că utilizarea temei în epigramă nu e recomandată din aceleași motive pentru care nu este recomandat calamburul: există tendința de a-l folosi de amorul artei, crezând că simpla prezență este suficientă, în locul poantei.
Dacă tema este bine inserată în epigramă, dacă există o poantă evidentă, atunci utilizarea temei n-ar trebui incriminată. La urma urmei, scoțând epigrama din contextul concursului, trebuie judecată valoarea ei intrinsecă, indiferent de prezența temei.
Veți spune: da, dar în general tema este o expresie cunoscută și va fi evidentă utilizarea ei și pentru cei care n-au știut că a fost o temă la un concurs.
Păi, cu logica asta, interzicem utilizarea tuturor expresiilor celebre, a proverbelor, a citatelor din clasici…
Și atunci vin cu niște epigrame cunoscute și considerate în mod unanim drept excepționale.

Constantin Tone – Paradox
(din păcate nu știu când a apărut, eu o știu de la Toderașcu)

Când s-au spart ițarii-n fund,
Un țăran ce da la sapă
Zise, cugetând profund:
Unde dai și unde crapă!

George Petrone - Unde duce băutura
(din volumul „Scârț!” - 2006)

Venind beat mort în ziua de chenzină,
Greșind și ușa, ce mai tura - vura,
A nimerit în pat la o vecină!
Deci, uite unde duce băutura...

Nu cred că asemenea epigrame încalcă regulile lui Trifu, Navarra și Ghițescu. Mai degrabă interpretăm noi în mod eronat spusele lor.
Concluzia mea: poți folosi tema concursului cu condiția ca luată din context, ca epigramă de sine stătătoare, să respecte regulile principale – prozodie, construcție, poantă.