Întorc foile veline ale cărții cu fețe
dar instantaneele
nu îmi mai surâd ca altă dat.
Îmbătrânesc pe sfoară la zvântat.
Ochelarii au obosit stând pe masă
și mă trezesc așteptând
să-mi vină rândul la zmeu, încurcat,
să-l întind înc-o dat.

În fața gării ploaia s-a oprit,
iar vrăbiile își scutură penele
bucuroase de puțină răcoare.
Până pe-nserat ne vom juca leapșa
sau vom naviga în bărcuțe de ziar
mestecând caviar.
Pentru o vreme culorile s-au retras
în fundal, ca un mare fugar.

Mă gândesc cum ar fi să merg matinal
cu cercul pe stradă și creionul la tâmplă,
doar mama se scoală de la cinci dimineață
pentru coadă la gaz și nu face atâta caz.
Încă îmi mai folosesc radiera și de-aș putea
aș șterge odată cu ploaia
toate casele gri din pervaz
fără nici-un răgaz.

La pagina opt, tata a lipit o poză
cu un cerșetor pe stradă.
Nu are un picior, este mut și cerșește
o bucată de pâine. Vocea lui este lătratul de câine.
De ziua mea am primit un cățel argintiu
ca dovadă că învăț exemplar,
deja îl alint și îl cresc bine
și acum îmi convine.

Pentru o vreme, fotograful și-a luat
vacanță la munte, bilet prin partid
sau sindicat, nu contează.
Peste oraș cad însă poze solare,
perpetuum mobile ale zilelor întâmplare.
Se vor prinde probabil într-o carte mai mare,
sau se vor da hrană
amintirilor tale.